Un Blog despre spiritualitatea si etosul evanghelic

Archive for August, 2018

Dupa 50 de Ani: Conventia Incotro?

Dupa 50 de ani: Conventia Incotro?

 

Conventie este un cuvant mare! Inseamna de obicei un acord intre natiuni si institutii sau o adunare festiva a unor oameni mari care au interese comune, dar este si un mod de a organiza activitati. Nu stiu daca la prima Conventie a Bisericilor Penticostale din America de Nord, credinciosii adunati la Detroit au folosit acest cuvant pretentios. Posibil ca nu era inca in vocabularul lor.  Dar un lucru e clar: ceea ce a inceput mic este acum, dupa 50 de ani, mare. E Jubileu Penticostal in America – SUA si Canda. Este acum o adevarata Conventie! S-or fi gandit ei, primii participanti, ca acel mic eveniment o sa reziste 50 de ani si o sa creasca exponential?  50 de ani este o perioada lunga de timp si probabil ca nimeni n-a facut pronosticuri. Sincer, mi-ar fi placut sa particip la acea prima Conventie, dar realitatea este ca nici macar nu eram nascut atunci.convention11

M-am gandit serios la catalistul care i-a adus pe acei primii oameni impreuna. Ce au avut acei Penticostali revolutionari care au evadat din spatelei cortinei de fier si s-au transplantat intr-o noua tara, unde nu ne-aparat curgea lapte si miere, dar cel putin oferea o abudenta de lapte, miere si libertate?

Ce au avut ei, primii Conventionisti? Cred ca in primul rand, au avut Dor. Dor de tara, dor de cei dragi, dor de limba, dorul de a se inchina in prezenta lui Dumnezeu impreuna. Le-a fost dor sa fie cu-ai lor. Dar cred ca au avut si Frica. Frica de necunoscut, singuratate, de izolare, frica de aceasta caldare multiculturala care topeste identitati si culturi. Ce o sa faca ei cu familiile lor, cu copiii lor, cu bisericile lor? Au venit impreuna pentru a-si risipi frica, pentru a auzi ceva care sa le de-a speranta, sa le mareasca credinta. Probabil ca au sosit cu frica si au plecat cu speranta.

Acesti Penticostali au avut si Viziune. Au inteles ca traind in izolare si parohialism isi vor pierde identitatea. Ca relatiile vor produce unitate, iar unitatea e o marca a maturitatii. Au realizat ca singuri nu vor rezista, ca impreuna vor putea face lucruri mai mari.

In final, cred ca ei, primii Convetionisti, au avut un Spirit Sarbatoresc. Au inteles ca Scriptura e plina de sarbatori si evenimente. Au inteles ca painea franta la masa partasiei este mai gustoasa, iar cantarea cantata cu altii e mai duioasa. Au priceput ca o sarbatoare de acest gen produce emotii si sentimente unice, creeaza amintiri de neuitat si consemneaza istorie. Au simtim in inima lor ca sentimentele si amintirile produc apartenenta si identitate.

Probabil ca au fost si alte motive catalizatoare, dar e clar, de 50 de ani penticostalii continua sa vina impreuna la sarbatoare anuala a Bisericilor penticostale care este, asa cum se stie, cel mai mare eveniment anual romanesc din disaspora.

Prima Conventie la care am participat a fost in 1996 in Phoenix. Imi amintesc emotiile acelui eveniment, uimirea de a vedea mii de credinciosi impreuna, surpriza locului excelent in care conventia a avut loc. De atunci revin de fiecare data cu emotie, cu asteptari si cu amintiri.

Acum la Jubileu, e normal sa ne intrebam Ce binecuvantari a adus Conventia comunitatii noastre penticostale? Personal, pastor coordinator a doua conventii (2004, 2011), cred ca Conventia a avut multe contributii, dar cele mai evidente pentru mine sunt trei. Prima este Consolidarea Identitatii noastre penticostale prin partasie, relationare si afirmare. Ne-a consolidat nu doar identitatea nationala, ci si pe cea spirituala. Identitatea produce Unitatea. A doua mare contributie este creearea unui Climat de Excelenta. Am inceput sa intelegem ca Dumnezeu merita ce este mai bun si, este clar ,ca de la an la an organizarea este mai buna, muzica este de mai mare calitate, predicarea este la inaltime si inchinarea este inaltatoare. A creat si acea emulatie – competitie pozitiva – intre Biserici, pastori, lideri, conducand astfel la ridicarea stachetei organizatorice si spirituale la Conventie si apoi la nivel local. In final, conventia inspira un Sens al Scopului si Misiunii. La fiecare Conventie realizam ca noi ca si comunitate Romano-Americana, n-am ajuns la intamplare aici, nu am fost binecuvantati cu resurse, talente si potential doar pentru uz intern, ci ca avem un scop, o Misiune dincolo de granitele propriei culturi.

Totusi, la 50 de ani, trebuie, de asemenea, sa ne intrebam Va mai rezista Convetia? Pentru cati ani vom avea Conventia? Merita sa m-ai mergem la Conventie? In timp ce eu ma duc cu bucurie la Conventie, oare copii mei vor continua sa participe? Sincer, e greu de raspuns. Ce va afecta viitorul Conventiei? Costurile exorbitante? Lipsa de interes a credinciosilor sau a pastorilor? Precedente istorice? O comunitate in tranzitie culturala si generationala? Nu detin toate raspunsurile si nici nu vreau sa fac pronosticuri gratuite. Dar cred ca acest eveniment va continua peste ani daca vom crea Dor, Nevoie de Apartenenta, Viziune si Celebrare. Si cum vom realiza aceste lucruri in genereatia aceasta? Personal cred ca sunt cateva lucruri imperative. Primul este  Cultivarea Spiritualitatii – conventia trebuie sa ofere o experienta spirituala intensa, si nu politica bisericeasca evidenta. Al doilea, Conventia trebuie sa fie Relevanta si acest lucru este posibil prin creativitate. Sa nu uitam ca noi slujim unui Dumnezeu Creator. El face lucruri frumoase si atractive. Noi doar trebuie sa-l imitam pe El. Al treilea, Organizarea dinamica a Conventiei. Servicii interminabile si plictisitoare ucid spiritul de sarbatoare si obosesc atat trupul cat si sufletul. Conventia trebuie sa fie o experienta unica, dinamica, exploziva. Aceasta va crea dorul de Conventie. Al patrulea, un Scop clar al Conventiei care va crea un sens de Misiune si influenta. In final, Un Plan de Succesiune va ajuta conventia sa ajunga la Centenar, daca Domnul nu vine inca. Succesiunea se va produce inevitabil. Dar este un lucru sa imbatranim si sa fim fortati sa o predam, si alt lucru sa planificam o tranzitie generationala care are implicatii culturale, lingvistice, teologice si ecclesiale.

La Jubileu, sarbatorim bunatatea lui Dumnezeu timp de 50 de ani, dar in acelasi timp, privim prin credinta in viitor, anticipand credinciosia lui Dumnezeu. E clar, Conventia depinde de Dumnezeu…, dar si de noi. Si pentru ca depinde si de noi intrebarea este Ce vom face cu Conventia? Dupa 50 de ani, Conventia Incotro?