Un Blog despre spiritualitatea si etosul evanghelic

In urma cu 25 de ani, aveam 22 de ani, eram student la Institutul Teologic Penticostal si eram proaspat casatorit. Eram plin de energie, optimism si vise. Era insa o perioada involburata si tumultuoasa pentru Romania, proaspat iesita din tunelul intunecat al comunismului. Erau framantari politice, invazii cu mineri si slogane care au ramas in istorie ca “Noi muncim, nu gandim” si “Noi nu ne vindem tara!” Dintr-o data libertatea a devenit ceva fascinant si in acelasi timp periculos. Romania era invadata de idei, de produse, de ajutoare, de mizerii si neputinta politica, dar si organizatii religioase, evanghelisti si misionari. Veneau multi in recunoastere sau din curiozitatea pentru a descoperi cum arata o Biserica tocmai iesita din decenii de opresiune si de camuflare fortata dupa cortina de fier. Saracia era lucie si resursele infime, dar din infernul communist aparea o Biserica numeroasa cu un sistem de organizare care imita structurile si stilurile de conducere comuniste. Strainii au descoperit un vast camp de misiune. Veneau tirurile pline de lucururi de second hand si plecau pozele cu conditiiile vitrege din Romania care stimulau compasiunea si generozitarea celor din vest. Evanghelizarile si cruciadele erau in trend, oamenii veneau cu miile sa vada si sa auda americanii care, in sfarsit, au venit dupa o intarziere de o jumatate de secol. Romania arata intr-adevar ca un imens camp de Misiune, o tara care absoarbe rapid resursele care vin din afara, o tara care primeste ajutoarele , banii, resursele si evanghelistii din afara, atata timp cat nu vin cu mana goala. 

Era o perioada de confuzie, dar in acelasi timp de efuziune, de optimism, de dorinta de a schimba si revolutiona Romania ireversibil. Se ridica o noua generatie care va face Biserica din Romania sa conteze in noua Romanie democratica. In tot ce se facea, parca era o doza de inocenta, naivitate, credulitate si patriotism infantil.

Imi amintesc perfect. Eram un tanar rebel, cu ambitii revolutionare, cu viziune cutezatoare si cu siguranta indestructibila a chemarii divine. Era in toamna anului 1992. Eram student in anul III si lucram part-time ca secretar al Seminarului, cand rectorul de atunci, pastorul Trandafir Sandru m-a trimis la aeroport sa mai astept un american. Ne-am dezmeticit, era inflatie de americani. L-am intrebat intr-o doara “Ce fac cu el…, cu americanul?” “Faci ce vrei!” mi-a zis transant. Asa am facut. I-am luat de la aeroport (ca era impreuna cu sotia) si i-am dus acasa la noi in apartamentul intunecos pe care-l inchiriasem si le-am servit prima mancare autentic romaneasca, mamaliga cu branza. Cuplul acesta simpatic, volubil si ciudat era Cameron si Marvel Wilson. Printre dumicati de mamaliga cu telemea din piata mi-a spus clar, fara echivoc care este chemarea lui in Romania: sa trezeasca uriasul adormit pentru misiunea mondiala. Pe masura ce ascultam, imaginea primea un contur socant, neasteptat, dar fascinant si clar. Biserica penticostala din Romania este cea mai mare din Europa. Este un urias adormit care are potentialul de a deveni o Biserica ce trimite misionari. “Trimite unde?” am intrebat, “in Oltenia, in Dobrogea, unde?” “Pana la marginile indepartate ale pamantului”, mi-a spus. “O utopie” mi-am zis. Timp de 3 saptamani am calatorit cu ei in jurul Romaniei ascultand la acea poveste de zeci ori. Si de zeci de ori am auzit raspunsul direct sau subinteles “Utopie!” “Care sunt argumentele?” l-am intrebat. Le-a enumerate fara ezitare: pozitia geografica strategica a Romaniei, distribuirea diasporei romane, dimensiunea numerica a bisericii penticostale, capacitatea de-a indura dificultati mari si de a trai cu putine resurse dupa 50 de ani de privatiuni comuniste, educatia si capacitatea lingvistica a romanilor si, evident, planul lui Dumnezeu. “Am un vis” spunea Cameron, “ca zeci de misionari romani, chiar sute, vor pleca pana la marginile pamantului sa duca evanghelia, sprijiniti financiar in totalitate de Biserica romana.” Erau un vis a unui visator cu ochii deschisi. cam book

Anul acesta am participat la ultima conferinta de misiune RoMisCon (fondata de Cameron) unde am avut ca niciodata sentimentul ca visul devine realitate, ca visul, UTOPIA de fapt devine o VIZIUNE. Fostul urias adormit este acum trezit de chemarea misiunii, de strigatul disperat al constiintei celor ce n-au auzit de Christos. Zeci de misionari slujesc in zone strategice si zone periculoase. Tineri extrem de pregatiti slujesc in jurul lumii, iar altii se pregatesc pentru a deveni misionari de cariera. Bisericile mari si mici isi deschid inima si incep sa viseze Visul lui Dumnezeu pentru umanitate. Organizatii misionare isi unesc eforturile cu scopul misiunii mondiale. Resursele financiare incep sa curga insotite de binecuvantari. Biserica Penticostala devine o Biserica care trimite misionari. Exista o efervescenta, un tempo, o directie, cred, ireversibila. Cand Biserica binecuvinteaza prin Misiune, Romania va experimenta un nou sezon de binecuvantare, de transformare. Pentru mine, e clar, ca dupa 25 de ani, Utopia devine Viziune.

romiscon

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: