Un Blog despre spiritualitatea si etosul evanghelic

Pace intre Oameni Placuti

Au trecut Alegerile, a venit Craciunul. Insa dupa luni de campanie electorala, de atacuri frontale, de febra politica, de absurd ridicat la nivel de arta, natiunea este divizata, polarizata si bulversata. Conflictul social, rasial, politic si religios a devenit norma sociala. E in aer, in eter, in universul virtual. E in sufletele oamenilor. Am avea nevoie de un inger sa proclame solemn: “Pace intre oameni…, oameni placuti…” Craciunul vine la timpul potrivit ca o fereastra de liniste dinspre cer spre lumea noastra disperata. Prin aceasta fereastra curge suav o raza de pace. Ce este pacea? Nu este absenta razboiului. Pacea este o stare de bunastare emotionala, spirituala, psihica si fizica. Este armonie intre minte, suflet, inima, spirit si trup. Craciunul vine sa proclame ca Pacea este un Copil nascut intr-o iesle, copil in care se unesc desavarsit Divinitatea cu Umanitatea. Isus a venit sa aduca pace nu natiunilor, ci oamenilor. Oamenii placuti au pace. De aeea ingerii au vestit la nasterea lui Pacea care are trei dimensiuni:

Image may contain: text

Armonie Verticala. Pacea incepe cu impacarea noastra cu Dumnezeu. Devenim placuti lui Dumezeu numai in masura in care facem pace cu El. Este secretul pacii, de aceea Biblia ne invita imperativ,  “Imprieteneste-te cu Dumnezeu si vei acea pace (Iov 22:21)”. Craciunul a facut posibila o prietenie autentica intre om si Dumnezeu asa cum apostolul Pavel proclama fara dubii, “Deci, fiindca suntem socotiti neprihaniti, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Christos Romani 5:1)”.

Armonie Interioara O persoana care are pace cu Dumnezeu, este o persoana impacata in sine, are pace in inima, liniste sufleteasca, calm emotional, confidenta spirituala si optimism mental.

Armonie Orizontala – inevitabil, un om impacat cu Dumnezeu si cu sine va cultiva pacea pe orizontal, in relatiile cu ceilalti oameni. Ne este doar o dorinta umana, ci o chemare divina,  “Dumnezeu ne-a chemat sa traim in pace (1 Corinteni 7:15)”. Esentialmente, aceasta este descrierea unui om placut: experimenteaza armonie pe verticala, in interior si pe orizontala.

La acest Craciun cred ca trebuie sa ne evaluam daca intr-adevar avem pace. Cum facem insa acest lucru? Sunt cateva simptome ale absentei pacii din viata noastra pe care le putem identifica rapid.

Absenta Pacii se exprima prin Ingrijorare.  Ca oameni, suntem predispusi sa ne ingrijoram si uneori este normal. Nici chiar sarbatorile nu reusesc sa ne scuteasca de ele.  Insa, daca ingrijorarea este un modus vivendi pentru noi, ea este un indiciu clar ca ne-am pierdut pacea. Isus a venit sa resolve problema ingrijorarii din viata noastra. “Nu va ingrijorati de nimic…” spune Scriptura, “si pacea lui Dumnezeu care intrece orice pricepere va va pazi inimile si gandurile in Christos Isus (Filipeni 4:7-8)”.

Absenta Pacii se exprima prin Deprimare. Ingrijorarea ne conduce la anxietate si aceasta poate evolua in deprimare. Depresia este de fapt un deficit de armonie chimica, emotionala mentala si psihica. Craciunul ar trebui sa ne reaminteasca de misiunea lui Isus care este plin de compasiune fata de persoanele care trec prin astfel de stari: “Va las pacea mea, va dau pacea Mea. Nu v-o dau cu o da lumea. Sa nu vi se tulbure inima, nici sa nu se inspaimante (Ioan 14:27)”

Absenta Pacii se exprima prin Vinovatie. Sentimentele de vinovatie reala sau falsa nu sunt rezolvate de verva sarbatorilor. Vinovatia este o povara, un cancer care consuma ucigas linistea sufleteasca si pacea interioara. Realitatea este ca starea de vinovatie este insuportabila si distructiva, Biblia subliniind acest lucru, “Cei rai n-au pace, zice Domnul (Isaia 48:22)”

Absenta Pacii se exprima prin Manie. Daca aceasta perioada post electorala este caracterizata de o anumita stare, aceasta este mania individuala si colectiva. Mania este opusul pacii si este distructiva atunci cand dureaza. Ca si credinciosi, noi trebuie sa confruntam mania din viata noastra zilnic ca sa nu ne pierdem pacea.  “Sa n-apuna soarele peste mania voastra”, ne spune omul lui Dumnezeu.

Absenta Pacii se exprima prin Conflict. Traim in mijlocul unei lumi conflictuale. Pentru ca pacea si armonia lipsesc, conflictul domina la toate nivelele: societate, academie, familie, religie, etc.

Sunt sigur ca am putea continua cu alte simptome si probabil ca deja va ganditi la unele. Dar evaluarea trebuie sa continue cu restaurarea. Care sunt cativa pasi prin care putem restaura pacea? Iata cativa pasi simpli:

  1. Fii Prieten cu Dumnezeu – Iov 22:21 “Imprieteneste-te cu Dumnezeu si vei avea pace”. Pune accent si importanta pe relatia ta cu Dumnezu. El este sursa pacii. La acest Craciun nu mai trai cu nelinistea ta, nu mai fi dominat de ingrijorarile tale, nu mai fugi de Dumnezeu, nu-ti mai ascunde vinovatia, nu mai blama pe nimeni. E loc pentru tine la ieslea care a devenit o Cruce. Isus vrea sa fie prietenul tau!
  2. Fii intentional in ce priveste Pacea. Fa un scop din armonie. Nu renunta usor. N-o trata superficial. Depune efort. Fa planuri. Fa pace. Fa tot ce poti. Renunta la eul tau, la ambitiile tale nerealiste, la dreptatea ta, la vinovatia ta, dar nu renunta la oameni. Psalmistul in Psalmul 34:14 este categoric: “Cauta Pacea si alearga dupa ea”
  3. Umpleti mintea si inima cu lucrurile pozitive. Negativismul este o otrava care distruge pacea, pozitivismul este in schimb un teren propice pentru cultivarea pacii. Fii selectiv cu gandurile pe care le accepti in mintea ta. In fiecare zi poti alege negativul sau pozitivul, paharul pe jumatate gol sau paharul pe jumatate plin. Mintea si inima ta vor fi pline cu ceva. Mai bine umpleti mintea si inima cu Cuvant, deoarece “multa pace au cei ce iubesc Legea Ta (Psalm 119:165)”. Umpleti inima cu Muzica, cu colinzi, cu vesti bune, cu bucurie si dragoste.
  4. Exteriorizeaza sentimentele tale: ingrijorarile, mania, vinovatia amaraciunea, durerea, frustrarea trebuie refulate, exteriorizate, nu depozitate in subsonctientul tau. Filipeni 4:6 “Nu va ingrijorati de nimic, ci in orice lucru, aduceti cererile voastre la cunostiinta lui Dumnezeu, prin rugaciuni, si cereri, cu multumiri. Si pacea lui Dumnezeu care intrece orice pricepere va va pazi inimile si gandurile in Christos;
  5. Permite Duhului Sfant sa produca pace in inima ta. La urma urmelor, pacea este Roada Duhului. Este un produs divin care nu poate fi cumparat ca un cadou de Craciun, dar poate fi primit ca un dar divin. Primeste pacea la acest Craciun.

La aceste sarbatori, este chemarea lui Dumnezeu pentru noi sa fim oameni placuti. Asa au fost Iosif si Maria, pastorii Betleemului si magii Orientului, iar ei au cunoscut Pacea. Omanenii placuti au pace cu Dumnezeu, au pace in suflet si fac pace in jurul lor. Craciun Fericit!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: